'Lymph sculptures' este formata din doua sali. Una cu 100 de piei de animale care au luat forma copacilor pe care au fost lipite pentru un timp, devenind un fel de scoarta.
Pe jos nervurile marmurei au fost puse in evidenta, eliminand restul, rezultatul fiind ceea ce artistul numeste 'marble skin-brain'.
Si o prima camera in care sunt plasati doi busteni ai unor copaci de 100 de ani, inveliti in piele, fixata de trunchiuri cu ajutorul unor cuie. Instalatia are un impact senzorial destul de puternic din cauza mirosului de piele si de rasina.
Am avut aceeasi reactie pe care o am de obicei cand e vorba de Penone: m-a fascinat sensibilitatea extrema pentru materiale, dar m-a dezamagit abordarea intruziva (cuiele), precum si recursul la un anume nivel simbolic.
'Thus in Pelle di marmo - cervello, the shape of the brain, achieved through carving that has made the marble surface similar to that of the skins, recalls human intelligence, the organ that gives rise to thought, enclosed in a case, just as the marble is encased inside the mountain. (Daniela Lancioni).'
As fi vrut poate doar poetica materialelor, fara un simbolism care se suprapune peste obiecte, mistificand intrucatva nivelul concret al experientei senzoriale, pe care artistul stie sa-l puna foarte bine in scena. In plus, cuiele infipte in trunchiul celor doi copaci de 100 de ani mi-au adus aminte de o interventie a lui Penone, numita 'Alpi Marittime. L'arbero ricordera il contato, 1968' in care artistul a incastrat in scoarta unui copac o sarma de zinc, mutilandu-l. Parca mai mult ma atrage pudoarea lui Richard Long. In cea mai intruziva lucrare a lui deseneaza un X intr-o pajiste, calcand peste flori.
giuseppe penone
ilya & emilia kabakov
O scurta descriere a instalatiei, extrasa dintr-un articol de pe internet:
Ilya and Emilia Kabakov have returned to form with an elaborate installation called "Manas," of a utopian city in northern Tibet, replete with intricate models of mountain observatories where inhabitants received cosmic energy and communed with extraterrestrials. On certain days, so the Kabakovs explain, an identical city could be seen hovering in the sky, the heavenly Manas to which the earthly one aspires.
Turnul din imagine era echipat cu o camera obscura, dupa cum spunea eticheta. Era construit in asa fel incat prelua imaginea cerului noptii, cu stelele lui si o proiecta pe spatiul circular unde se poate vedea o silueta umana.
Asta era un turn cu cascada, in jurul careia traia o vegetatie luxurianta. Dupa ce trecea prin peisajul acesta paradisiac, apa se pierdea undeva catre centrul pamantului.
Doua telescoape inclinate la 60 de grade fata de suprafata pamantului, unghiul ideal pentru captarea vibratiilor astrale. Turnul de jos are si un amfiteatru de mare capacitate in care oamenii pot sta jos, expunandu-se influentelor cosmice.
Turnul de mai jos este turnul in care se viseaza. Capetele vizitatorilor sunt asezate pe niste perne de piatra si oricifiul din tavan inlesneste patrunderea vibratiilor benefice din cosmos in visele oamenilor.
Un turn care opreste timpul in loc. Pe panta ascendenta se aranjeaza evenimentele ce merg catre viitor, pe cea descendenta cele care tin de trecut. La mijloc, un punct de echilibru, intr-un prezent continuu etern.
Mitul pesterii in turn. Adica un tunel care urca in spirala prin interiorul contructiei, in bezna. In partea de sus a turnului, un platou de unde, dintr-o data, se poate vedea exteriorul, pana la mari departari.
Cele opt turnuri erau plasate pe un culoar circular. Ca sa citesti descrierile la fiecare trebuia sa dai roata unei incaperi centrale. Iar in incaperea din mijloc, aceleasi turnuri aranjate in jurul unui centru luminos, conturand imaginea unui oras ordonat si functional.
Si deasupra lui orasul ideal, o replica transparenta, luminoasa, a materializarii lui de pe pamant.
yukio fujimoto
Discuri de pick-up ale Beatles-ilor a caror muzica nu mai poate fi ascultata, pentru ca suprafata lor a fost data cu smirghel.
christian capurro
christine hill
Cufere ce contin obiectele absolut necesare diverselor profesii feminine, insotite de un inventar si de name tags in care descoperim de fiecare data numele artistei dupa denumirea profesiei.
Puteti vedea niste poze de mai buna calitate aici. Si puteti citi un interviu cu artista la aceasta adresa.
nedko solakov
O instalatie interesanta, ironica si amuzanta a unui artist bulgar. Este vorba de o discutie despre drepturile intelectuale asupra patentului faimosului Kalasnikov / AK - 47, care a avut loc intre Bulgaria si Rusia.
Puteti citi povestea scrisa cu carioca pe perete intr-un format mai lizibil, aici.
Kalasnikovul din expunere era de fabricatie romaneasca, achizitionat din Italia. Modelele moderne ale armei, inramate mai jos, sunt de fapt desene alb-negru, pe care artistul le-a comandat altor artisti.
charles gaines
Prima parte a expunerii de la Arsenale era gandita in jurul unor teme legate de problemele globale. Chestiuni cum ar fi terorismul, razboiul din Irak, etc, erau tratate pe larg de catre diversi artisti. De multe ori lucrarile nu se ridicau peste nivelul de reportaj fotografic de razboi, insirand ororile diverselor conflicte de pe glob, a caror imagine senzationala a fost secatuita de orice relevanta de catre canalele de televiziune care din asta isi castiga painea.
Intre multe alte lucrari care nu reuseau sa se distanteze de lucrul vazut si nici nu treceau printr-un filtru artistic o realitate pe care o transmiteau mai departe ca pe o relatare a unui martor, existau si cateva instalatii care, tratand cu umor si detasare problemele 'globale' pe care ceilalti le formulau in termeni ideologici, de arta 'angajata', reuseau sa demasce in mod real tragismul si stupiditatea a ceea ce in mod curent numim conflict armat si terorism.
romania
Obeliscul lui Cristi Pogacean mi s-a parut a fi cea mai 'pe brief' lucrare din pavilionul Romaniei, a carui tema era Low Budget Monuments.
Cristi POGACEAN, Obelisk, 2007
The work inverts the tradition of obelisks, rendering them useful for birds and integrating the relation between pigeons and monuments that marks the history of both species. It proposes an ironic reflection on the state of traditional monumentality – failed and/ or misinterpreted in its aspiration to project an absolute historical truth. A monument for the vulnerability of monuments and the distorted histories they rely on. (Mihnea Mircan)
italia
La intrarea in expozitie, lucrarile lui Odili Donald Odita.
Pavilionul Italiei mi s-a parut mai putin a fi constructia unui curator, cat un mare muzeu de arta contemporana. Lucrarea de mai jos ii apartine lui Giovanni Anselmo.
Personal cred ca pictura nu poate fi fotografiata. Si asta si mai putin cu un aparat de turist, care distinge cu greu obiectele, culorile si luminozitatea.
Lucrarea asta mi-a lasat o impresie puternica. Mult mai mult decat pavilionul francez, dedicat in intregime lui Sophie Calle. Forta emotionala a lucrarii si felul cum a fost aranjata expunerea, dar si povestea pusa in joc si echilibrul subtil dintre exhibitionism, confesiune si o anume discretie m-au facut sa cred ca este una dintre cele mai bune lucrari pe care le-am vazut la bienala.
In foarte mare masura, ceea ce face Sophie Calle se ridica la un anume nivel si din cauza talentului ei de scriitoare. Lucrarea de fata nu poate fi inteleasa fara parcurgerea textului insotitor, asa cum se intampla de obicei cu productiile artistei.
In a doua camera, un ecran lcd cu imaginea mamei ei.
Un panou pe care scrie, aproape ilizibil, alb pe alb, 'souci'.
O reproducere a textului din prima camera, de data asta pe o placa funerara.
O lucrare a lui Sol LeWitt, in care degrade-ul este desenat cu creionul pe perete, dupa cum se poate vedea mai jos.
Mohair si sarma.
Doua oglinzi si o perdea de bile de fier aurii, puse fata in fata, o lucrare a lui Feliz Gonzales - Torres. Nu pot spune ca am inteles foarte bine despre ce e vorba. Un indiciu poate fi lucrarea Untitled (Beginning), 1994, care se poate vedea aici.
O lucrare foarte interesanta, care grupa intr-o singura camera toate limbile vorbite in lume. Am fotografiat portiunea de zid unde figura limba romana.
Si o instalatie de Daniel Buren in afara pavilionului Italiei, in apropierea pavilionului romanesc.
La inceput skaterii se numeau sidewalk surfers. Poate acum legatura dintre apa si sportul care se practica pe asfalt nu mai e vizibila, desi la inceput miscarile de skate veneau din surf si erau adaptate la suprafetele din oras. Mi-a placut Storm Sequence a lui Shaun Gladwell din cauza faptului ca vin dintr-un background de skate, dar si datorita armoniei dintre muzica, ocean si miscari.
america
Pavilionul american m-a buimacit. A fost nevoie de doua vizite ca sa inteleg mai bine despre ce era vorba. In ambianta minimala textele din fotografii erau cel putin enigmatice. Rareori citesc eticheta lucrarilor inainte de a le vedea, insa aici nu era locul pentru o asemenea abordare.
Dupa prima vizita in care am fotografiat cele patru panouri de mai sus, intelesesem mai mult intuitiv ca respectivele cuvinte erau gravate pe soclul unui monument. Credeam ca artistul se foloseste de decupajul fotografic, excluzand imaginea celui 'monumentalizat' pentru a induce o sugestie psihologica in mintea privitorului, fortat astfel sa isi imagineze ceva in functie de cuvantul gravat. A trebuit sa citesc o prezentare a expozitiei ca sa imi dau seama ca miza lucrarii era cu totul alta:
Untitled (Natural History), 1990, is a suite of twelve black-and-white, framed photographs that documents the inventory of idealized (male) attributes inscribed in tribute to Theodore Roosevelt on the exterior façade of the American Museum of Natural History in New York: author, statesman, scholar, humanitarian, historian, patriot, ranchman, conservationist, explorer, naturalist, scientist, and soldier.
O alta supriza a fost lucrarea de mai sus, a carei eticheta lamureste in intregime despre ce e vorba. Un teanc de hartii imprimate intr-o tipografie offset, care ideal ar trebui sa aiba inaltimea de 17,8 cm. Ideal, pentru ca hartiile erau de luat acasa. Lucrarea exista in acelasi timp in galerie, sub forma asta, dar si in spatiul exterior, in fiecare din locurile unde diversi entuziasti dusesera un exemplar din colile tiparite.
Ametit de complexitatea conceptuala a lucrarii cu colile de hartie, nu m-am putut abtine sa nu bufnesc in ras la vederea celor trei panouri pe care artistul insirase nume de bombardiere, sau amestecase afacerea Watergate cu anul mortii lui Bruce Lee, pe care privitorul trebuia sa si le imagineze in fata dreptunghiurilor de hartie neagra, pornind de la citirea textului.
Lucrarea functiona ca o selectie dintr-un inventar de date si intamplari din istoria americana, sau ca un surfing printre canalele de televiziune din anii respectivi, utilizand o modalitate de a sugera imagini cu ajutorul textului pe care artistul o mai folosise si inainte, de exemplu in acest video, o lucrare anterioara Bienalei de la Venetia.
Inca o lucrare 'virala', un covor de bomboane pe care vizitatorii puteau sa le ia acasa, o alta 'endless supply'.
Intr-una din dimineti am surprins scena asta, in care niste lucratori de la bienala au adus cu caruciorul o noua serie de coli imprimate. Nu m-am putut abtine sa ma gandesc ca si ei 'faceau arta' fara sa stie, contributia lor practica, banala in alt context, devenind importanta tocmai din cauza felului in care a fost formulat conceptul lucrarii.
Am fotografiat si unul dintre cosurile de gunoi, pentru ca de multe ori acolo ajungeau colile de hartie ale lui Torres. Dupa entuziasmul initial, vizitatorii isi dadeau seama ca duc dupa ei un obiect destul de voluminos si incomod.
Asta nu inseamna ca admiratia mea pentru artistul american pe care nu-l cunosteam pana acum e mai mica. Dimpotriva. Cu cat citesc mai mult despre el, ma uimeste simplitatea formala a lucrarilor lui, in spatele careia gasesc de fiecare data explicatii halucinante, de ordin conceptual, personal sau social-politic.
franta
Pavilionul Frantei a fost dedicat lui Sophie Calle, iar lucrarea ei, 'Prenez soin de vous', mi-a adus aminte de 'Exercitiile de stil' ale lui Raymond Queneau. Cartea contine 99 de povestiri. Fiecare dintre ele trece prin alt filtru stilistic aceeasi intamplare banala: in tramvai personajul principal are o scurta interactiune neplacuta cu un oarecare, apoi il revede in alt loc intr-o situatie penibila.
Repovestirile duc la anularea incidentului initial. Acesta se pierde in multitudinea de variante date de schimbarile de vocabular sau de perspectiva narativa. Sophie Calle foloseste aceeasi metoda de secatuire a unei povesti prin proliferarea de variante, dar cu alte scopuri.
Scrisoarea de despartire multiplicata / citita / performata / interpretata / analizata devine un obiect lipsit de ecou afectiv. Odata ce 107 femei interpreteaza din perspectiva propriei profesii aceeasi scrisoare, ea isi pierde din importanta, epuizandu-se in nesfarsite comentarii. La fel ca in cazul originalului unei opere de arta care isi pierde unicitatea odata ce devine pretext de existenta al unui album de arta, al unei serii de replici din plastic, sau de tricouri, sau carti postale care sunt vandute apoi turistilor, gravitatea emotionala a obiectului care iti comunica vestea neplacuta e neutralizata.
Cititi aici un articol cu un interviu in care artista vorbeste despre propria lucrare.
stenograma (cred)
braille
limbaj binar
fonetica, timpuri verbale
intertextualitate
analiza gramaticala
voturi / statistici
scrisoarea originala
analizata in panoul din dreapta
o copie a scrisorii de despartire, de luat acasa.
anglia
Tot pavilionul Marii Britanii era dedicat lui Tracey Emin. Pe web exista imagini cu desenele si instalatia din pavilion.
Cu toate astea, dupa ce vazusem lucrarile lui Sophie Calle din pavilionul italian si francez, nu prea mai eram in stare sa savurez pavilionul englez. Comparata cu forta emotionala, cu precizia formala, cu textele si modalitatile de expunere folosite de artista franceza, Tracey Emin nu prea a avut multe sa-mi spuna.
Am fotografiat semnele din neon pentru ca mi s-au parut a fi un mediu interesant. Cu toate astea, dupa mai multe pavilioane si expozitii, am ajuns la concluzia ca e destul de uzitat, daca nu chiar usor overrated. Desi imi plac Young British Artists, nu pot spune ca pavilionul asta mi-a placut prea mult.
australia
Fotografiile astea frumoase si clare vin de pe pagina pavilionului Australiei. Pentru mai multe lucrari ale artistului mergeti aici.
In schimb, cele de mai jos sunt facute de mine. E vorba de un video in care a fost filmata vopseaua curgand pe o suprafata similara cu cele din expozitie. Am fotografiat cateva ipostaze ale lichidului asta care curgea, in care erau turnate vopsele de alte culori, rezultatul fiind foarte interesant din punct de vedere cromatic.
Si inca un filmulet cu un alt video din acelasi pavilion.
coreea
Tom si Jerry fara piele.
Artistul a construit o fictiune pornind de la niste sticle goale de plastic, de la un imaginar in acelasi timp hi-tech si medical. La sfarsitul filmului scheletul celui care se plimbase prin Venetia este dezmembrat total.
Fotografiile facute de mine nu sunt prea grozave, aparatul e cam chior si nu vede pe lumina mai scazuta. Cu toate astea, puteti vedea niste imagini de calitate mai buna in filmul de mai jos.
finlanda / norvegia / suedia
La nici 200 de metri de pavilionul Frantei, trei toalete revolutionare.
Lucrarea asta era interesanta, dar nu m-am putut abtine sa am unele retineri fata de numele ales: 'I, the world, things, life'. Cititi mai multe despre pavilion aici.
Multe dintre pavilioane erau in acelasi timp si constructii deosebite. Cel al tarilor nordice a fost construit in jurul a trei copaci, care ieseau prin tavanul cladirii.
brazilia
In exterior brazilienii au construit o favela din caramizi.
In interior au recurs la o cu totul alta estetica.
rusia
Gasiti scurta descriere aici.
Pavilionul rusesc a fost de departe cel mai bun dintre cele vazute la bienala. Si asta mai ales datorita lucrarilor lui Ponomarev.
O descriere a lucrarii 'Windshield Wipers' in prezentarea pavilionului Rusiei, scrisa de curatoarea proiectului. Imaginile cu amenajarile camerelor vin de pe aceeasi pagina.
Mai jos un film de mai buna rezolutie care prezinta intregul pavilion rusesc.
elvetia
Yves Netzhammer are un limbaj vizual foarte interesant. Foloseste grafica 3d pentru a construi niste filmulete absolut uimitoare, pornind de la estetica modelarilor tridimensionale care nu merg pana la realism, ramanand cumva intr-o zona in care artificiul computerizat este lasat la vedere.
Combina abordarea asta vizuala cu o muzica ce speculeaza nivelul afectiv al experientei privitorilor la care adauga un scenariu halucinant, ce foloseste cu eleganta clisee de genul incalzire/saracie globala, sau drame personale, incat filmul de 42 de minute e in acelasi timp suprarealist, poetic, critic si asa mai departe.
Adica psychedelia.
