'Lymph sculptures' este formata din doua sali. Una cu 100 de piei de animale care au luat forma copacilor pe care au fost lipite pentru un timp, devenind un fel de scoarta.
Pe jos nervurile marmurei au fost puse in evidenta, eliminand restul, rezultatul fiind ceea ce artistul numeste 'marble skin-brain'.
Si o prima camera in care sunt plasati doi busteni ai unor copaci de 100 de ani, inveliti in piele, fixata de trunchiuri cu ajutorul unor cuie. Instalatia are un impact senzorial destul de puternic din cauza mirosului de piele si de rasina.
Am avut aceeasi reactie pe care o am de obicei cand e vorba de Penone: m-a fascinat sensibilitatea extrema pentru materiale, dar m-a dezamagit abordarea intruziva (cuiele), precum si recursul la un anume nivel simbolic.
'Thus in Pelle di marmo - cervello, the shape of the brain, achieved through carving that has made the marble surface similar to that of the skins, recalls human intelligence, the organ that gives rise to thought, enclosed in a case, just as the marble is encased inside the mountain. (Daniela Lancioni).'
As fi vrut poate doar poetica materialelor, fara un simbolism care se suprapune peste obiecte, mistificand intrucatva nivelul concret al experientei senzoriale, pe care artistul stie sa-l puna foarte bine in scena. In plus, cuiele infipte in trunchiul celor doi copaci de 100 de ani mi-au adus aminte de o interventie a lui Penone, numita 'Alpi Marittime. L'arbero ricordera il contato, 1968' in care artistul a incastrat in scoarta unui copac o sarma de zinc, mutilandu-l. Parca mai mult ma atrage pudoarea lui Richard Long. In cea mai intruziva lucrare a lui deseneaza un X intr-o pajiste, calcand peste flori.
giuseppe penone
ilya & emilia kabakov
O scurta descriere a instalatiei, extrasa dintr-un articol de pe internet:
Ilya and Emilia Kabakov have returned to form with an elaborate installation called "Manas," of a utopian city in northern Tibet, replete with intricate models of mountain observatories where inhabitants received cosmic energy and communed with extraterrestrials. On certain days, so the Kabakovs explain, an identical city could be seen hovering in the sky, the heavenly Manas to which the earthly one aspires.
Turnul din imagine era echipat cu o camera obscura, dupa cum spunea eticheta. Era construit in asa fel incat prelua imaginea cerului noptii, cu stelele lui si o proiecta pe spatiul circular unde se poate vedea o silueta umana.
Asta era un turn cu cascada, in jurul careia traia o vegetatie luxurianta. Dupa ce trecea prin peisajul acesta paradisiac, apa se pierdea undeva catre centrul pamantului.
Doua telescoape inclinate la 60 de grade fata de suprafata pamantului, unghiul ideal pentru captarea vibratiilor astrale. Turnul de jos are si un amfiteatru de mare capacitate in care oamenii pot sta jos, expunandu-se influentelor cosmice.
Turnul de mai jos este turnul in care se viseaza. Capetele vizitatorilor sunt asezate pe niste perne de piatra si oricifiul din tavan inlesneste patrunderea vibratiilor benefice din cosmos in visele oamenilor.
Un turn care opreste timpul in loc. Pe panta ascendenta se aranjeaza evenimentele ce merg catre viitor, pe cea descendenta cele care tin de trecut. La mijloc, un punct de echilibru, intr-un prezent continuu etern.
Mitul pesterii in turn. Adica un tunel care urca in spirala prin interiorul contructiei, in bezna. In partea de sus a turnului, un platou de unde, dintr-o data, se poate vedea exteriorul, pana la mari departari.
Cele opt turnuri erau plasate pe un culoar circular. Ca sa citesti descrierile la fiecare trebuia sa dai roata unei incaperi centrale. Iar in incaperea din mijloc, aceleasi turnuri aranjate in jurul unui centru luminos, conturand imaginea unui oras ordonat si functional.
Si deasupra lui orasul ideal, o replica transparenta, luminoasa, a materializarii lui de pe pamant.
yukio fujimoto
Discuri de pick-up ale Beatles-ilor a caror muzica nu mai poate fi ascultata, pentru ca suprafata lor a fost data cu smirghel.
christian capurro
christine hill
Cufere ce contin obiectele absolut necesare diverselor profesii feminine, insotite de un inventar si de name tags in care descoperim de fiecare data numele artistei dupa denumirea profesiei.
Puteti vedea niste poze de mai buna calitate aici. Si puteti citi un interviu cu artista la aceasta adresa.
nedko solakov
O instalatie interesanta, ironica si amuzanta a unui artist bulgar. Este vorba de o discutie despre drepturile intelectuale asupra patentului faimosului Kalasnikov / AK - 47, care a avut loc intre Bulgaria si Rusia.
Puteti citi povestea scrisa cu carioca pe perete intr-un format mai lizibil, aici.
Kalasnikovul din expunere era de fabricatie romaneasca, achizitionat din Italia. Modelele moderne ale armei, inramate mai jos, sunt de fapt desene alb-negru, pe care artistul le-a comandat altor artisti.
charles gaines
Prima parte a expunerii de la Arsenale era gandita in jurul unor teme legate de problemele globale. Chestiuni cum ar fi terorismul, razboiul din Irak, etc, erau tratate pe larg de catre diversi artisti. De multe ori lucrarile nu se ridicau peste nivelul de reportaj fotografic de razboi, insirand ororile diverselor conflicte de pe glob, a caror imagine senzationala a fost secatuita de orice relevanta de catre canalele de televiziune care din asta isi castiga painea.
Intre multe alte lucrari care nu reuseau sa se distanteze de lucrul vazut si nici nu treceau printr-un filtru artistic o realitate pe care o transmiteau mai departe ca pe o relatare a unui martor, existau si cateva instalatii care, tratand cu umor si detasare problemele 'globale' pe care ceilalti le formulau in termeni ideologici, de arta 'angajata', reuseau sa demasce in mod real tragismul si stupiditatea a ceea ce in mod curent numim conflict armat si terorism.
romania
Obeliscul lui Cristi Pogacean mi s-a parut a fi cea mai 'pe brief' lucrare din pavilionul Romaniei, a carui tema era Low Budget Monuments.
Cristi POGACEAN, Obelisk, 2007
The work inverts the tradition of obelisks, rendering them useful for birds and integrating the relation between pigeons and monuments that marks the history of both species. It proposes an ironic reflection on the state of traditional monumentality – failed and/ or misinterpreted in its aspiration to project an absolute historical truth. A monument for the vulnerability of monuments and the distorted histories they rely on. (Mihnea Mircan)
italia
La intrarea in expozitie, lucrarile lui Odili Donald Odita.
Pavilionul Italiei mi s-a parut mai putin a fi constructia unui curator, cat un mare muzeu de arta contemporana. Lucrarea de mai jos ii apartine lui Giovanni Anselmo.
Personal cred ca pictura nu poate fi fotografiata. Si asta si mai putin cu un aparat de turist, care distinge cu greu obiectele, culorile si luminozitatea.
Lucrarea asta mi-a lasat o impresie puternica. Mult mai mult decat pavilionul francez, dedicat in intregime lui Sophie Calle. Forta emotionala a lucrarii si felul cum a fost aranjata expunerea, dar si povestea pusa in joc si echilibrul subtil dintre exhibitionism, confesiune si o anume discretie m-au facut sa cred ca este una dintre cele mai bune lucrari pe care le-am vazut la bienala.
In foarte mare masura, ceea ce face Sophie Calle se ridica la un anume nivel si din cauza talentului ei de scriitoare. Lucrarea de fata nu poate fi inteleasa fara parcurgerea textului insotitor, asa cum se intampla de obicei cu productiile artistei.
In a doua camera, un ecran lcd cu imaginea mamei ei.
Un panou pe care scrie, aproape ilizibil, alb pe alb, 'souci'.
O reproducere a textului din prima camera, de data asta pe o placa funerara.
O lucrare a lui Sol LeWitt, in care degrade-ul este desenat cu creionul pe perete, dupa cum se poate vedea mai jos.
Mohair si sarma.
Doua oglinzi si o perdea de bile de fier aurii, puse fata in fata, o lucrare a lui Feliz Gonzales - Torres. Nu pot spune ca am inteles foarte bine despre ce e vorba. Un indiciu poate fi lucrarea Untitled (Beginning), 1994, care se poate vedea aici.
O lucrare foarte interesanta, care grupa intr-o singura camera toate limbile vorbite in lume. Am fotografiat portiunea de zid unde figura limba romana.
Si o instalatie de Daniel Buren in afara pavilionului Italiei, in apropierea pavilionului romanesc.
La inceput skaterii se numeau sidewalk surfers. Poate acum legatura dintre apa si sportul care se practica pe asfalt nu mai e vizibila, desi la inceput miscarile de skate veneau din surf si erau adaptate la suprafetele din oras. Mi-a placut Storm Sequence a lui Shaun Gladwell din cauza faptului ca vin dintr-un background de skate, dar si datorita armoniei dintre muzica, ocean si miscari.